Descărcăm? Vizionăm on-line? Strictețea drepturilor de autor în Germania

 Astăzi o să încercăm să răspundem la câteva întrebări care frământă multă lume:

Este legal să descărcăm filme, muzică, jocuri, cărți sau alte bunuri protejate de drepturile de autor?

Dacă nu putem descărca, e legal să privim filme on-line?

Și în cele din urmă, este legal streaming-ul filmelor, muzicii, concertelor etc.?


Este legală descărcarea fișierelor de orice tip?
Această întrebare este clarificată de mult timp și răspunsul categoric este NU. Orice fișier care în mod normal ar fi fost obținut contra unei plăți în magazin sau pe internet, urmează a fi achitat și atunci când îl descărcăm on-line. Aici poate fi vorba despre un cântec, un film, o carte, o revistă, un joc etc.

Descărcarea fișierelor de pe internet, este ilegală și punct. Putem descărca fișiere fără griji doar în situațiile în care acestea sunt puse la dispoziția publicului gratuit. Poate fi vorba de un ghid de integrare elaborat de o instituție, texte pentru învățarea limbii germane puse în spațiul public de către instituțiile care le elaborează (ex. Goethe Institut, Deutsche Welle) etc.

Acum unii din noi probabil se gândesc: Eu am descărcat de mai multe ori și nu am am primit amenzi și nici măcar vreo avertizare. Ei bine, se pare că unii au avut noroc. Totuși trebuie să ținem cont de faptul că Germania este țara care reacționează cel mai dur la încălcarea drepturilor de autor. Anual doar în Germania se aplică peste 500.000 de amenzi. Dacă ai descărcat ilegal un cântec sau un film poți să te aștepți la o amendă între 300 EUR și 1000 EUR. În condițiile în care există companii care se ocupă de urmărirea și penalizarea descărcărilor ilegale, puteți fi siguri că e foarte greu să scapi nepedepsit.


Este legal să vizionăm filme & ascultăm muzică on-line?

Vizionarea filmelor și ascultarea muzicii on-line nu prezintă o problemă atât timp cât aceasta se face prin intermediul paginilor web sau aplicațiilor care le distribuie în mod legal. Aici e vorba de Netflix, Amazon, Spotify etc. Pentru a putea viziona sau asculta ceva în regim on-line prin intermediul acestor prestatori, în mod normal achităm o taxă. Astfel producătorii au posibilitatea să primească o recompensă pentru creațiile lor.
În situațiile în care vizionăm filme sau ascultăm muzică pe pagini web sau aplicații ilegale, e cazul să ne facem griji, întrucât am putea fi penalizați pentru acest lucru. Chiar dacă nu descărcăm un anumit produs, faptul că îl privim / ascultăm on-line dintr-o sursă ilegală, cauzează pierderi nefondate titularilor de drept.


Streaming-ul (inclusiv pe rețele sociale)

streaming_dpa_visual_stage.jpgMultă vreme streaming-ul rămăsese un subiect neelucidat până la capăt. Necâtând la faptul că nu se aplicau amenzi pentru streaming, acesta se afla la limita legalității.

Situația s-a schimbat și clarificat în urma cazului C-527/15, Wullems, prin intermediul căruia Curtea Europeană de Justiție a decis că streaming-ul este ilegal. Bineînțeles la cel mai mare risc este expusă persoana care distribuie versiuni piratate (lipsite de autorizație din partea producătorului).

Cu toate acestea, utilizatorii finali tot pot fi trași la răspundere. În cuvintele Avocatului General, M. CAMPOS SÁNCHEZ BORDONA: Ignoranța scuzabilă sau necunoașterea rezonabilă a utilizatorului final cu privire la lipsa acestei autorizații ar putea cu siguranță să îl exonereze de răspundere, dar nu elimină – insistăm, strict din punct de vedere obiectiv – caracterul ilicit al „utilizării” .

Este adevărat că detectarea vizionării și ascultării filmelor / muzicii on-line este mai dificilă decât în cazul descărcărilor, dar nu și imposibilă. În virtuatea acestui fapt vă îndemnăm să fiți cu ochii în patru atunci când vreți să priviți un film sau ascultați un nou cântec. Aigurați-vă că accesați doar surse de încredere.

P.S. De sărbători majoritatea avem oaspeți, deci nu uităm să-i atenționăm pe cei dragi cu privire la strictețea drepturilor de autor în Germania:)

Vrei să fii notificat/ă când postăm noi articole ? E simplu !

Apreciază pagina noastră de Facebook :
https://www.facebook.com/The-Hoinarii-1820596351493017/

Ne găsești și pe Instagram: @the.hoinarii

 SURSE:
http://www.lexology.com
http://www.dw.com/en/warning-for-refugees-on-illegal-downloads/a-19120361
http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30d683a78bfd59ec4d6dbf94c7bd5ed9919c.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxyMchn0?text=&docid=186069&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1696958
https://frankfurt-expat.com
SURSE FOTO:
http://www.young-germany.de
https://www.express.de/news/politik-und-wirtschaft/recht/beim-download-erwischt-abmahnung–was-ist-jetzt-zu-tun–4972252

6 gânduri despre ”Descărcăm? Vizionăm on-line? Strictețea drepturilor de autor în Germania

Lasă un comentariu