Din start trebuie să menționăm că nu facem cumpărături compulsiv și încercăm să cumpărăm doar cele esențiale. Cumpărăturile în exces nu fac bine bugetului familiei și nici mediului ambiant. În cele mai multe cazuri nu avem nevoie de o garderobă arhiplină și o casă la fel. Încercăm să cumpărăm lucruri pe care întradevăr le folosim mult și aduc confort în viața noastră.
Cu toate acestea, atunci când hotărâm să cumpărăm ceva, încercăm să cheltuim banii noștri cu mare grijă. Dacă este vorba despre haine, în limita posibilităților, cumpărăm lucruri de calitate care nu se uzează după câteva spălări. Când avem nevoie de alte obiecte de uz casnic, iarăși încercăm să cumpărăm lucruri calitative care o să ne servească mult și o să ne economisească bani, nefiind nevoiți să le înlocuim prea curând cu altele noi.
Cum facem însă, să cheltuim relativ puțin și să achiziționăm lucruri de calitate?
Mai jos găsiți câteva idei care sperăm să vă fie de folos.
De unde cumpărăm haine?
Zalando (www.zalando.de)
Magazinul nostru preferat este Zalando. Aici găsiți haine pentru întreaga familie. Au livrare gratuită și respectiv dacă nu ești mulțumit de lucrurile achiziționate, le poți întoarce înapoi gratuit pe parcursul a 100 de zile începând cu ziua în care ai plasat comanda.
Trebuie să menționăm că de pe Zalando, noi cumpărăm în mare parte obiectele care sunt la reducere. Magazinul are un filtru al itemilor foarte bun și respectiv poți să alegi să-ți selecteze hainele care sunt la reducere. Noi selectăm mereu doar lucrurile care au o reducere mai mare de 60 %. Respectiv, poți cumpără o rochie cu 16 EUR atunci când prețul anterior a fost de 76 EUR.
Astfel ne asigurăm că plătim puțin pentru lucruri care ne plac și o să ne servească mult.
Zalando Lounge (www.zalando-lounge.de)
Este un magazin-soră a Zalando, doar că pe acest web-site de cele mai multe ori putem găsi vestimentație de marcă precum Dolce Gabana, Dior și altele. Aici sunt postate zilnic oferte noi și acestea de obicei sunt valabile doar pentru câteva zile.
Ne place totodată că aici putem găsi obiecte pentru casă precum cele decorative, mobilier (mai rar), veselă, lengerie de pat și multe altele. Majoritatea au o reducere de peste 75 %.
Partea nu prea bună a acestui magazin constă în faptul că livrarea nu este gratuită, costul livrării fiind 5,90 EUR. Ca și în cazul magazinului Zalando, putem întoarce itemii procurați pe parcursul a 100 de zile.
Cărți, electrocasnice și orice alte produse
Amazon (www.amazon.de)
Cu siguranță magazinul nostru Nr. 1 este Amazon. E foarte și foarte comod în utilizare, au o mulțime de produse cu livrare gratuită. Livrarea este foarte rapidă. De exemplu, în cazul în care comandăm cărți noi, livrarea este efectuată a doua zi.
Când este vorba de electrocasnice, mereu poți găsi câteva opțiuni la preț redus.
Noi am ales să facem un abonament Amazon Prime. Abonamentul costă 49,00 EUR anual. Necătând la acest preț, abonamentul are sens pentru cei care preferă să-și facă cumpărăturile on-line. În primul rând acesta presupune livrare gratuită la majoritatea itemilor, livrare în ziua plasării comenzii, preț redus pentru comenzile Amazon Pantry (mai jos găsiți informație despre acest serviciu), acces la muzică și filme noi.
Produse alimentare și obiecte de uz casnic
Pentru noi e o provocare să mergem la cumpărături. Ne plângem mereu că ne ia prea mult timp și este o metodă foarte ineficientă de a ne petrece timpul liber. Respectiv, am găsit o soluție prin care ne putem face o mare parte din cumpărături, fără a merge la magazin.
Amazon Pantry
Prin intermediul acestui serviciu putem cumpăra o mare parte din obiectele de uz casnic și produsele alimentare direct de pe Amazon. E foarte comod pentru a face rezerve de produsele de care avem nevoie în fiecare zi și care nu se alterează ușor. De exemplu are sens să plasezi o comandă de două ori pe lună pentru produse precum apă, sucuri, ceai, produse de igienă și multe altele. Toate produsele selectate se livrează într-o singură cutie de dimensiuni destul de mari. Livrarea costă 4,99 EUR pentru utilizatorii obișnuiți și 2,99 EUR pentru cei care au abonament Amazon Prime.
Acestea sunt cele 3 magazine on-line pe care le folosim cel mai des pentru a ne face cumpărăturile. Din experiența noastră personală, putem spune că ne economisesc timp și bani.
Un ultim moment de care era să uităm: pentru ca shopping-ul on-line să vă economisească timp, aveți nevoie de vecini buni :). Dacă nu sunteți acasă în momentul livrării și vecinii nu doresc să ia comanda voastră, atunci curierul va fi nevoit să ducă pachetul la cel mai apropiat oficiu poștal. De la oficiul poștal puteți lua comanda doar a doua zi. Bineînțeles că dacă nu reușiți să luați pachetul de la poștă în timpul orelor de lucru, o să fiți foarte frustrați în legătură cu toată aventura cumpărăturilor on-line.
Scrieți-ne în comentarii despre experiența voastră de a face cumpărături on-line în Germania și magazinele preferate.
Vrei să fii notificat când postăm noi articole ? E simplu !
Apreciază pagina noastră de Facebook :
https://www.facebook.com/The-Hoinarii-1820596351493017/
Am si eu o intrebare vă rog: a cumpărat cineva de pe site-ul de.shein.com???
ApreciazăApreciază